Medicii de familie și medicii din ambulator vor primi echipamente de protecție și dezinfectanți, a spus premierul Ludovic Orban. El a adăugat că vor fi păstrate aceleaşi direcţii de acţiune în lupta împotriva coronavirusului, pentru a apăra sănătatea şi viaţa cetăţenilor.

„Am discutat priorităţile pentru Ministerul Sănătăţii în perioada următoare, sigur că păstrăm aceleaşi direcţii de acţiune. Obiectivul nostru fundamental este acela de a apăra sănătatea şi viaţa cetăţenilor români, de a reduce răspândirea virusului, de a creşte capacitatea de diagnosticare de direcţiile de sănătate publică pentru a face faţă misiunii fundamentale pe care o au în lupta contra coronavirusului, de asemenea, de a pregăti spitalele pentru a primi pacienţi cu coronavirus”, a spus Orban într-o conferință de presă la Ministerul Sănătății.

„Am discutat despre urgenţa achiziţionării de echipamente de protecţie care să-i protejeze pe toţi aceia din sistemul de sănătate publică, care sunt implicaţi în lupta contra coronavirus şi, de asemenea, să protejeze cadrele medicale şi nemedicale din spitale, să protejeze pe reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică”, a adăugat premierul.

Articolul precedentMicii producători s-au mutat pe Facebook din cauza pandemiei
Articolul următorOMS: Nu sunt dovezi că persoanele care au contactat virusul SARS CoV-2 dezvoltă IMUNITATE