Clisura Dunării poartă straie de primăvară, iar zilele acestea cine ajunge în zonă nu trebuie să rateze o plimbare cu barca pe Dunăre. Asta pentru că doar în această perioadă a anului poate fi văzută în apropierea Peşterii Veterani laleaua galbenă sălbatică, o specie unică în lume.
Anul acesta laleaua galbenă a înflorit mai devreme, dar reprezentanţii Parcului Natural Porţile de Fier spun că ea mai poate fi admirată încă o săptămână de acum înainte.
Frumuseţea locului nu poate fi descrisă în cuvinte, iar gingăşia acestor flori care ies din versanţii abrupţi, şi la prima vedere, neprietenoşi ai Ciucarului Mare, îţi taie răsuflarea. Florile pot fi văzute doar din barcă pe aproximativ o jumătate de kilometru, pe stâncile verticale ale Cazanelor.
Localnicii îi aduc cu bărcile pe turişti în zonă pentru a admira şi fotografia aceste flori. O călătorie cu barca până la Peştera Veterani costă 30 de lei.
Laleaua galbenă este ocrotită de lege, pentru prima oară ea fiind menţionată în anul 1884 de botanistul ungar Vincze von Borbas în Foaia Asociaţiunii Transilvania. În prezent, specia este protejată de OUG 57/2007 şi de Convenţia de la Berna. Face parte din lista speciilor ocrotite, iar arealul său este integrat în teritoriul Parcului Natural Porţile de Fier, spaţiu de asemenea protejat.
Sursa: Realitatea de Mehedinți