Meteorologii au emis o informare de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, valabilă până duminică seara în majoritatea regiunilor.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala astăzi îndeosebi în sud-estul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte. Mâine, instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice, unde fenomenele asociate vor fi mai puţin intense şi se vor semnala pe arii restrânse, iar duminică fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor produce cu precădere în centrul, nordul şi nord-estul teritoriului.
În intervalul menţionat, cantităţile de apă vor depăşi, pe perioade scurte sau prin acumulare, 20 – 50 litri/mp.
În vestul şi nord-vestul ţării, în aceste zile, vremea se va menţine răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de 18 – 20 de grade. În restul teritoriului va fi normală termic, chiar uşor mai caldă în sud-est.