Obicei străvechi, el este respectat și reluat cu sfințenie de către comunitățile rurale din Banatul de Munte.
Numele este dat de acea parte a portului popular bărbătesc, pantalonii, căruia bănățenii le spun izmene ori nădragi. De aici și denumirea de Balul izmenelor sau Balul portului popular.
Este un bal care se organizează înainte de Zăpostât, adică înainte de Postul Paștelui, regula fiind ca toți participanții la bal să vină îmbrăcați în port popular, atât femeile cât și bărbații.
Un asemnea bal a avut deja loc anul acesta la Crușovăț și Pârvova, la cel din urmă fiind invitat să ia parte și Ionuț Popovici, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
”Împreună cu primarul comunei Lăpuşnicel, Iliuţă Canea, cu viceprimarul Petre Panduru, precum şi cu alţi colegi ai mei din zonă, ne-am bucurat să vedem că portul popular autentic este îmbrăcat cu mare mândrie, atât de cei vârstnici, cât şi de cei mai tineri. Am privit cu mare admiraţie costumele populare care poartă şi acum amprenta satului bănăţean de altădată. Muzica folclorică este dusă mai departe, iar jocul bănăţean este purtat cu fală, prin hora, ardeleană ori „de doi”. Ca să nu mai spun de brâul nostru din Banatul de Munte, care se joacă pe contratimp şi care îl face unic în ţară.
Toate acestea s-au petrecut la Balul Portului Popular de la Pârvova, comuna Lăpuşnicel, o iniţiativă demnă de toată lauda. Sunt comori inestimabile, de care suntem obligaţi să avem mare grijă şi să le transmitem mai departe copiilor şi nepoţilor noştri. Tot o valoare nepreţuită este şi graiul nostru, a celor de aici, din Banat” a scris demnitarul.
Astfel de manifestări vor fi organizate în fiecare sat din zona montană a Banatului de Munte.