Regele Charles a ajuns în România astăzi și deja a luat parte la întâlniri oficiale. Prima oprire a fost la Palatul Cotroceni, unde a fost organizată o recepție în onoarea acestuia. Printre invitații de seamă s-a numărat și fostul președinte al țării noastre, Emil Constantinescu. Șeful de stat este de nerecunoscut.

Printre numele mari prezente la marele eveniment s-au numărat și Patriarhul Daniel, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, precum și fostul președinte Emil Constantinescu, președintele Curții Constituționale. Fostul șef de stat a strâns mâna cu monarhul britanic și a schimbat și câteva vorbe cu acesta, ca de la doi oameni care au condus o populație.

Emil Constantinescu, ajuns la vârsta de 83 de ani, a ajuns de nerecunoscut. A slăbit considerabil și trecerea anilor se poate observa pe chipul marelui om politic, ce a scris istorie în anii săi de conducere.

Emil Constantinescu, îngrijorat de soarta omenirii

Emil Constantinescu s-a retras de peste 20 de ani din lumea politică și nu a mai avut nicio implicare în acest domeniu. A fost văzut tot mai puțin în public și toate aparițiile fostului șef de stat au fost foarte discrete și rare.

Imagine

Articolul precedentCOD GALBEN de viituri pe râurile din 29 de judeţe ale țării – Unde lovește potopul și cât va dura
Articolul următorBăiat de 17 ani, accidentat în timp ce culegea ciuperci, în județul Caraș-Severin. I-au venit în ajutor salvamontiștii