Ministrul Finațelor, Florin Cîțu, a vorbit, la Realitatea PLUS, într-un ton optimist, despre economia țării, care arată mai bine decât se aștepta după criza provocată de coronavirus. Ministrul a făcut precizări importante despre pensii și salarii.

”Am reușit și în condiții dificile să avem bani la buget pe care i-am returnat din nou în economie prin plata facturilor, decontări de concedii medicale, s-au făcut eforturi și s-au făcut aceste plăți. Mai avem o parte dificilă: finanțarea unor plăți. Este dificil să te împrumuți de pe piață. Mereu am cerut cumpătare când e vorba de cheltuieli.

Încasările la buget nu sunt la nivelul anului trecut, sunt puțin mai mici, dar, repet, mă așteptam să fie mai rău. Companiile au început să își plătească impozitele, vom vedea în luna aprilie cum stăm. Eu cred că va fi o lună bună. Problema este că au crescut cheltuielile. Trebuie să plătim șomaj tehnic, pensii, salarii. Avem investiții, că în România nu s-a oprit niciun șantier, acești oameni trebuie să fie plătiți. Noi trebuie să finanțăm aceste cheltuieli astăzi”, a explicat Florin Cîțu la Realitatea PLUS.

10.000 de locuri de muncă suplimentare

Referitor la situația locurilor de muncă, ministrul a declarat că, deși sunt multe firme care au renunțat la salariați, sunt foarte multe locuri de muncă libere.

”Este adevărat că sunt multe compani care au închis și nu au folosit această facilitate pentru angajați, dar și sunt cereri de angajare. Sunt în jur de 10.000 de locuri de muncă suplimentare, companii care caută să angajeze. Eu cred că ușor, ușor lucrurile se vor dezgheța. Obiectivul nostru a fost să-i ținem pe oameni sănătoși acasă. Apoi, să facem economia să funcționeze. Cifrele legate de șomajul tehnic sunt la Ministerul Muncii, dar suntem pregătiți pentru orice scenariu. Vom plăti oricât pentru cei care se califică să aibă acest șomaj tehnic, nu există limită. Este cel mai generos program din Europa”, a specificat ministrul Finanțelor.

Cât despre economii, acestea au fost făcute chiar la instituția pe care Florin Cîțu o conduce. ”La Ministerul Finanțelor Publice avem tablete distribuite și mulți angajați lucrează de acasă, astfel că nu mai primesc unele sporuri. Sunt economii la buget în acest domeniu.

Noi știm să gestionăm crize economice, am mai gestionat. Aceste crize au rolul de a gestiona sistemul, de aceea am încredere. Curățarea naturală a sistemului economic e bine venită, de aceea spun că vom avea o economie eficientă. Există această inteligență colectivă pe care o vom folosi. Eu aștept să treacă vârful crizei în sănătate. Asta este prioritatea. Folosim toate resursele financiare pentru sănătatea românilor. Partea necunoscută este în sănătate, pe parte economică, ne descurcăm.

Avem mai multe proiecte. Economia are nevoie de resurse. Trebuie să injectăm concentart acolo unde avem cel mai mare randament în investiții. Vom avea o economie globală după această criză. Retehnologizarea va fi esențială. Va fi o competiție pentru investiții în tehnologie”, a punctat ministrul.

Când se deschid afacerile

”Din 15 mai, putem vorbi de o relaxare a restricțiilor în sens învers. Nu vom avea curând meciuri de fotbal sau concerte, ele au fost printre primele restricționate și vor fi prinre ultimele relansate. Totul se va face treptat.

Nu se pune problema de scăderi de salarii și pensii. Nu a fost niciodată pus în discuție acest lucru. Anul acesta au crescut salariile. Doar demnitarii nu au salariile crescute, la inițiativa mea, ele sunt înghețate și am făcut și economie. Nu avem de ce să discutăm de tăieri de salarii când noi am crescut. Despre pensii, același lucru. Noi am cuprins în buget creșterea pensiilor cu 40 la sută că așa era legea. În acest moment nu avem ce să discutăm despre asta, banii sunt acolo. Vom vedea la execuția bugetară. Ea este foarte importantă pentru cheltuielile pe care le avem astăzi”, a mai declarat Florin Cîțu la Realitatea PLUS, în emisiunea ”Legile puterii”.

 

 

 
Articolul precedentPreşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la videoconferinţa Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei COVID-19
Articolul următorOrdin de la Ministerul Educației: cursurile online, obligatorii!!!