Ambasadoarea Statelor Unite la București a menționat că, cel mai devreme probabil din 2025 vom putea călători la americani fără viză. 

„Eu sunt ferm convins că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu Statele Unite”, declara recent premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. El a fost contrazis acum chiar de ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec: „Poate 2025, cel mai devreme”.

Însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Explicațiile au venit de la ambasadoarea Kathleen Kavalec, pentru un post de televiziune.

„Au fost înregistrate progrese, dar programul Viza Waiver presupune mai mulți pași, unii fiind acorduri guvernamentale, dar unul dintre elementele principale este rata de refuz a vizelor. Măsurăm asta de la an la an și probabil că el s-a referit la speranța că poate această rată de refuz va scădea suficient anul acesta. Nu vom ști însă asta până spre finalul anului, așa că mai avem de muncit în această privință pentru a vedea dacă vom reuși să progresăm.

Nu e o decizie politică, ci pur și simplu pe cifre.

Așa că vreau să profit și să-i încurajez pe privitorii dumneavoastră: dacă aveți o viză, vă rog să vi-o reînnoiți pentru că asta ne va ajuta să ne atingem scopul, iar dacă nu aveți o viză atunci aplicați pentru una, pentru că dacă nu primim mai multe cereri, atunci ne va fi mult mai dificil să scădem acea rată de refuz”, a declarat Kavalec, scrie realitatea.net

Aceasta a precizat că reînnoirile de vize sunt simple deoarece nu e nevoie să te deplasezi până la ambasadă, ci se pot face online sau prin poștă. Ea i-a îndemnat apoi pe români să-și reînnoiască vizele chiar dacă le-au obținut anul trecut.

Ambasadoarea a mai afirmat că și dacă atingem ținta la sfârșitul lui octombrie, tot „va dura câteva luni implementarea acestui program, așa că probabil că nu se va întâmpla anul acesta”.

Întrebată dacă poate în 2025, Kathleen Kavalec a răspuns: „Poate 2025, cel mai devreme, da”.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCifrele care dau fiori! Ce se întâmplă cu taxele, pensiile și salariile? Răspunsul guvernatorului BNR
Articolul următorLecția de drept. Divorțul din culpă, o procedură dificilă în instanță