Peste 100 de angajați din mai multe instituții ale statului au fost angrenați, timp de două zile, într-un amplu exercițiu de cooperare privind managementul integrat al unor situații de urgență generate de producerea unor inundații. Exercițiul a făcut parte din proiectului „Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat”, prin care ISU „Semenic” a fost dotat cu tehnică și echipamente.
Exercițiul a avut loc pe raza localității Vrani, în apropierea graniței cu Serbia, și a avut drept scop atât verificarea modului de punere în aplicare a metodologiilor prevăzute în cadrul acordului de cooperare transfrontalieră România-Serbia, cât și utilizarea tehnicii și echipamentelor achiziționate prin proiectul „Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat”. Printre acestea se numără: autovehicule dotate cu troliu destinate terenurilor accidentate și zonelor cu acces dificil; autocamion de transport materiale și echipamente destinate stingerii incendiilor, 4X4, dotat de asemenea cu troliu și lift pentru urcarea și coborârea materialelor; motopompe și electropompe pentru evacuare ape murdare; generatoare electrice; proiectoare; camere cu termoviziune; sonar; kituri pentru salvare din puțuri.
Exercițiul a fost construit pe scenariul unui cod roșu de inundații și a prevăzut mai multe tipuri de intervenție, cum ar fi: evacuarea unei persoane dintr-o fântână; salvarea unei persoane din râu; căutarea unei persoane înecate; evacuarea unor persoane rămase izolate pe o insulă din cauza inundațiilor; stingerea unui incendiu produs din cauza fluctuațiilor de tensiune și evacuarea unei persoane imobilizate surprinsă de incendiu; evacuarea apei cu ajutorul motopompelor atât de pe terenuri agricole, cât și din gospodării, precum și amenajarea Căminului Cultural din Vrani pentru relocarea persoanelor sinistrate.
În desfășurarea exercițiului au fost implicate aproximativ 100 de persoane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș, Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin, Sectorului Poliței de Frontieră Oravița, Serviciului de Ambulanță Județean, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vrani, Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin și Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin.
Proiectul „Rețea comună durabilă pentru situațiile de urgență din Banat” este implementat de Consiliul Județean Caraș-Severin în calitate de lider de proiect, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic”, Primăria orașului Vârșeț – Serbia, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Situațiilor de Urgență ADIVEST Timișoara și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 1.500.000 de euro, iar finanțarea a fost asigurată din fonduri europene prin programul Interreg România-Serbia.