Caraș-Severinul este din nou sub avertizări meteorologice cod galben de vreme rea, fiind prognozate precipitații abundente.
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu și alta de cod galben de ploi, valabile pentru miercuri 27 iunie în întreaga țară. Se vor semnala cantități mari de precipitații.
Începând din a doua parte a nopții de marți spre miercuri (26/27 iunie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului și va cuprinde majoritatea regiunilor, iar cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.