Depozitele de gaze s-au golit rapid în România, chiar dacă temperaturile de afară au fost unele ridicate. Avem cea mai rapidă rată de golire din UE. Președintele Asociației Energie Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a explicat în direct la Realitatea PLUS cum a ajuns România într-o asemenea situație.
Depozitele de gaze ale României se golesc în ritm alert, comparativ cu media europeană. La jumătatea ciclului de extracție, depozitele de gaze sunt pe trei sferturi pline încă, procent care este semnificativ sub media europeană.
Depozitele de gaze din România mai dețin 68,3% din capacitatea lor de înmagazinare – o cantitate mult mai mică decât media europeană de 74,8%, anunță Asociația Energia Inteligentă.
Gradul de umplere a depozitelor de faze naturale era, în România, de 74,5% la data de 13 ianuarie potrivit statisticilor Gas Infrastructure Europe (GIE), organismul european relevant. Era al treilea cel mai mic grad de umplere din statele relevante, după cel din Slovacia (73,2%), și Ungaria (65,7%) în condițiile în care media de umplere a depozitelor la nivelul UE era de 81,88%. România, care avea și ea înmagazinate la începutul lui noiembrie anul trecut gaze la aproape 98% din capacitatea de stocare, a ajuns la sub 75%, cu 24,4 TWh înmagazinați, echivalentul a aproximativ 2,3 miliarde de metri cubi.
„Practic noi am plecat de la același nivel ca întreaga Europa, dar am ales o politică de a consuma gazele din depozit, chiar dacă iarna nu a fost una foarte grea dintr-un considerent comercial.
Gazele din depozit sunt scumpe la ora asta. Opțiunea furnizorilor a fost să extragă aceste gaze naturale, să le vândă.
În principiu, gazele s-au vândut în România. Nu pot să exclud dacă n-au fost și exporturi, dar în principiu gazele s-au vândut în România”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă, la Realitatea PLUS.
Chiar dacă România este producător de gaze și își asigură peste trei sferturi din consum, are încă nevoie de importuri pentru umplerea depozitelor și pentru consumul de iarnă, în cazul unor temperaturi normale. Totul va depinde însă de evoluția viitoare a consumului – ultimele statistici Eurostat arată că România și-a redus consumul de gaze în perioada august-noiembrie 2022 cu 35%, față de media anilor 2017-2021 pentru această perioadă. Scăderea la nivelul UE a fost de 20%.
La finele anului trecut, șeful Agenției Internaționale pentru Energie avertiza că Europa va depăşi această iarnă, dar că „următoarea iarnă va fi dificilă”.
Scăderea temperaturii prognozate probabil va aduce o creștere a consumului din România, până la un nivel maxim de cca. 53 mil mc/zi care poate să fie satisfăcut în condiții normale. Chiar dacă s-au extras importante cantități de gaze din depozite în ultimele 3 luni, nivelul temperaturilor prognozate nu ar trebui să ridice îngrijorări la nivelul consumatorului de gaz, potrivit Asociației Energie Inteligentă.