Inundațiile masive din lunile iunie și iulie au lăsat prăpăd în urmă, în multe localități din Banat. Au avut de suferit atât gospodăriile oamenilor, cât și lucrări de infrastructură.

O sumă de aproape 5 milioane de lei va fi alocată din fondul de investiții al Guvernului pentru amenajările hidrografice de pe pârâul Slatina, în localitatea Slatina Timiș, județul Caras Severin. Reprofilarea albiei și consolidarea malurilor sunt obiective prioritare în cadrul lucrărilor propuse de Administrația Bazinală de Apă Banat pentru prevenirea inundațiilor. Valoarea totală a investiției se ridică la 4,8 milioane de lei iar termenul limită de execuție este finalul anului 2018.

Lucrările sunt importante deoarece pârâul, cu albia colmatată și malurile nesigure a inundat localitatea Slatina Timiș,dar și alte zone prin care trece, după ploile torențiale din vară.

Tot pentru județul Caraș-Severin este așteptată aprobarea unor lucrări hidrotehnice în zona Teregova, pentru prevenirea unor posibile inundații.

Sursa: Realitatea de Timiș

Articolul precedentMinistrul sănătății promite ambulanțe noi, între timp afacerile private înfloresc la Reșița
Articolul următorModele de subiecte BAC. Au fost publicate modelele pentru Bacalaureat 2019 pe EDU.ro