Deficitul bugetar a crescut la 2,34% din PIB în primul semestru al anului, la 37,21 miliarde lei, faţă de 1,67% din PIB în prima parte a anului trecut, arată datele transmise de Ministerul Finanţelor.
”Execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 37,21 miliarde lei, respectiv 2,34% din PIB faţă de deficitul de 23,51 miliarde lei, respectiv 1,67% din PIB aferent primelor şase luni ale anului 2022”, arată datele Ministerul Finanţelor.
Veniturile totale au însumat 242,74 miliarde lei în primele şase luni ale anului curent, în creştere cu 12% (an/an). Evoluţia a acestora a fost susţinută de avansul încasărilor din impozitul pe salarii şi venit, contribuţiile de asigurări, impozitul pe profit, fondurile europene şi TVA. Dinamici pozitive, însă mai temperate, se observă în cazul TVA – pe fondul decelerării bazei macroeconomice relevante (explicată printr-un efect de bază ridicat aferent anului trecut), respectiv în cazul veniturilor nefiscale – influenţate şi de diminuarea încasărilor din redevenţe, pe fondul descreşterii preţurilor energiei.
Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 20,70 miliarde lei, consemnând o creştere de 22,3% (an/an), determinată de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (89%) şi impozitul pe veniturile din pensii (40,3%), încasările aferente declaraţiei unice consemnând, de asemenea, o dinamică pozitivă, de 11,4%. Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 9,2%, sub evoluţia fondului de salarii din economie (14,9%), dinamica acestei categorii de încasări fiind influenţată de extinderea în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, de noile măsuri fiscale privind modificarea deducerilor personale introduse prin O.G. nr. 16/2022, respectiv neimpozitarea sumei de 200 lei/lună pentru salariaţii care încasează salariul minim brut.
Contribuţiile de asigurări au înregistrat 76,75 miliarde lei, în creştere cu 12,1% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe salarii, dinamica acestora s-a situat sub evoluţia fondului de salarii din economie, ca efect al extinderii în sectorul agricol şi industria alimentară a facilităţii acordate salariaţilor din construcţii, conform Legii nr. 135/2022, al măsurii privind încetarea de la plată a CASS pentru veniturile din pensii mai mari de 4.000 lei şi restituirea, începând cu 1 martie 2023, a sumei reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii, respectiv neincluderea în baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lună pentru angajaţii care încasează salariul minim brut pe ţară.
Încasările din impozitul pe profit au însumat 12,74 miliarde lei, consemnând o creştere de 18,4% (an/an), susţinută de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenţii economici (23,5%).
Încasările nete din TVA au înregistrat 48,69 miliarde lei, în creştere cu 7% (an/an). Evoluţia mai temperată a acestei ctegorii de venituri este explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice, şi pe fondul unui efect de bază ridicat din anul anterior, cât şi de majorarea restituirilor de TVA cu 15,6%, faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (14,4 miliarde lei în ianuarie-iunie 2023, comparativ cu 12,5 miliarde lei în ianuarie-iunie 2022).
Veniturile din accize au însumat 17,72 miliarde lei, consemnând o creştere de 6,4% (an/an), explicată de avansul accizelor pentru produsele din tutun (16,9%). În acelaşi timp, evoluţia negativă a încasărilor din accizele pentru produsele energetice cumulate în primul semestru continuă să se amelioreze (-2,7%), în condiţiile revenirii în teritoriul pozitiv a dinamicii a acestora în lunile aprilie-iunie (an/an), pe fondul redresării comerţului cu carburanţi. Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.
Veniturile nefiscale au însumat 22,30 miliarde lei, consemnând un avans de 4,9% (an/an). Evoluţia pozitivă a acestora a fost influenţată de sumele din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi veniturile din dividende. Pe de altă parte, s-a înregistrat o diminuare atât a încasărilor din redevenţe, pe fondul descreşterii preţurilor energiei, cât şi a vărsămintelor din veniturile nete ale B.N.R.
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 21,69 mld lei, în creştere cu 45,7% (an/an).
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 279,96 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 16,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele şase luni ale anului 2023 au înregistrat o creştere cu 0,6 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, de la 17% din PIB la 17,6% din PIB.
Cheltuielile de personal au însumat 63,08 miliarde lei, în creştere cu 8,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 36,09 miliarde lei, în creştere cu 12,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 15,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 15,4% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.
Cheltuielile cu dobânzile au fost de 15,95 miliarde lei. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent plăţile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 2,83 miliarde lei ca urmare a prefinanţării în primele 6 luni a necesarului brut de finanţare pentru anul 2023. Astfel, dupa primele 6 luni ale anului, în contextul unui apetit crescut al mediilor investiţionale interne şi externe pentru titlurile de stat, este asigurat deja 64,5% din necesarul brut de finanţare pentru anul 2023.
Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 97,77 miliarde lei în creştere cu 11,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv de la 1.586 lei la 1.785 lei, a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.000 lei la 1.125 lei, de acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter specil plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 lei, precum şi de acordarea celei de-a 13-a îndemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi sub forma unei îndemnizaţii compensatorii.
Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe primele şase luni ale anului 2023, au fost în sumă de 2,23 miliarde lei, precum şi de majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023.
Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 8,95 miliarde lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (2,51 miliarde lei) care reprezintă 28,05% din total subvenţii.
Alte cheltuieli au fost de 4,85 miliarde lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile.
Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 24,99 miliarde lei, cu 55,4% mai mari comparativ aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 32,8 miliarde lei, în creştere cu 56,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 21,01 miliarde lei. De asemenea, se observă o creştere a ponderii investiţiilor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 58,9% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.
Sursa: Newsinn