Locuitorii din vestul țării au doar câteva stațiuni montane în care se pot bucura de zăpadă și de sporturile de iarnă. O drumeție de weekend se poate transforma în coșmar, dacă nu sunt informați, din timp, despre problemele care apar pe drumurile care duc spre aceste locuri.
Dacă în weekendurile trecute cei care s-au aventurat spre Muntele Mic s-au trezit prinși într-o coadă infernală de mașini, cel de-acum a debutat cu un blocaj pe calea rutieră ce duce spre Semenic. Acolo a nins de peste 12 ore şi drumul a fost troienit din cauza viscolului din cursul nopții. Timp de câteva ore, accesul autoturismelor a fost oprit în zona pasului Prislop.
Drumarii au intervenit și au reușit să deszăpezească sectorul de drum de la pasul Prislop la intrarea pe platoul Semenic, dar se circulă în continuare cu dificultate atât din cauza vremii cât și din cauza utilajelor care continuă să acționeze. Turiștii care vor să ajungă pe Semenic pot afla informații actualizate despre starea drumului la numărul de telefon: 0255/213212, apelabil non stop.
Pe toare drumurile care duc la stațiunile montane din Banat unde iarna este în toi se circulă în condiții de iarnă, iar autoritățile le atrag atenția celor care vor să meargă acolo să aibă mașinile echipate corespunzător.