Devenit ”celebru” după o postare pe facebook despre protestul din 10 august, postare în care spunea despre cei ce vor veni la protest că golesc Europa de ”cereșetori, hoți și curve că se duc la protest în România”, Cristian Prescornițoiu se pare că a devenit ceva mai temător și nu mai vrea să dea ochii cu presa.
Detașat de la conducerea Inspectoratului de Stat în Construcții Vrancea la cel din Suceava, Prescornițoiu a aterizat zilele acestea la Reșița, în Caraș-Severin, unde a fost detașat pentru a doua oară. Așa cum facem de fiecare dată când se schimbă conducerea deconcentratelor, am mers la sediul instituției și am cerut să vorbim cu inspectorul șef. De altfel, ușa biroului său era deschisă și, sunt convins, acesta a auzit din secretariat ce vrem la fel cum și eu am putut vedea limpede că este la birou și că nu era reținut în niciun fel. Cu toate acestea doamna căreia i-am transmis doleanța s-a dus într-un alt birou de unde a pescuit un tinerel care a venit repede, a intrat la inspectorul șef, închizând ușa în spatele său și a ieșit relativ rapid spunându-ne că ”domnul inspector vă roagă să luați legătura cu purtătorul de cuvânt de la București”.
Ne-am uitat bine pe Legea 544/2000 și am văzut că aceasta prevede explicit: ” Articolul 16 Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masa la informațiile de interes public autoritățile și instituțiile publice au obligația să desemneze un purtător de cuvânt, de regula din cadrul compartimentelor de informare și relații publice.
Articolul 17(1) Autoritățile publice au obligația să organizeze periodic, de regula o data pe luna, conferințe de presa pentru aducerea la cunoștință a informațiilor de interes public.
(2) În cadrul conferințelor de presa autoritățile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informații de interes public”.
Mai știm că prefectul Florența Albu și-a luat chiar angajamentul transparentizării instituțiilor din subordine și că va face demersurile ca toate instituțiile deconcentrate din județ să facă conferințe de presă și să-și desemneze purtători de cuvânt.