Canicula sufoca România. Aproape toată țara se află sub cod galben și portocaliu până spre finalul săptămânii. Temperaturile extreme, deja, au făcut victime. Oamenii au înroșit linia de la 112, după ce au leșinat pe stradă din cauza căldurii. Sunt peste o mie de apeluri pe zi la Serviciul de Ambulanță București – Ilfov. Și incendiile de vegetație s-au înmulțit din cauza temperaturilor ridicate. În ultimele 24 de ore, la nivel național, pompierii au localizat și stins aproape 200 de focare.
România se sufocă sub valul de caniculă. Oamenii au leșinat pe stradă din cauza temperaturilor extreme, iar medicii le recomandă să nu iasă din case dacă nu au urgențe.
„Atentie cum ne imbracam – minim 500 ml. In momentul in care apare senzatia de pierdere a constientei, inrosirea tenului, trebuie cat mai repede sa intram intr-o incinta racoroasa….. sa asteptam sa vedem daca ne revenim”, spune Alis Grasu, Manager Serviciul de Ambulanță București-Ilfov
Canicula sufocantă va persista până joi. Aproape toată țara se află sub cod galben și portocaliu de temperaturi extreme.
Situație fără precedent în ultimii 70 de ani: Dunărea este la cea mai scăzută cotă și a scăzut 7 cm într-o singură zi. Dejanu se mai poate folosi apa pentru irigații.
Hidrologii atrag atenția că Dunărea ar fi trebuit să aibă o adâncime mai mare cu un metru în această perioadă. Iar nivelul este cel mai scăzut din ultimii 70 de ani. Nu numai că nu se poate iriga dar și zootehniștii spun că animalele vor muri de sete.