15.000 camioane pe zi, peste trei hectare pe oră, un copac pe secundă. Așa arată dezastrul! Mafia care ucide pădurile României de 30 de ani ucide și oameni. Mii de pădurari și avertizori de mediu sunt atacați brutal până sunt aduși la un pas de moarte. Sunt realități pe care le auzim de ani de zile, dar autoritățile sunt surde. 

Mașina unui activist a fost atacată, anul trecut, cu pietre de hoții de lemne. Totul după ce Daniel Bodnar a urmărit două camioane suspecte, încărcate cu bușteni. Activistul de mediu s-a ales cu mai multe răni din cauza cioburilor care i-au lovit față.
În octombrie 2019 pădurarul Liviu Pop a fost impușcat mortal în timp ce încerca să oprească hoții de lemne dintr-o pădure din Maramureș. Cu numai o lună înainte, un alt padurar, Răducu Gorcioaia fusese ucis intr-un alt județ. Directorul Romsilva anunța ca numai in acel an ca au fost înregistrate 16 cazuri de agresiuni împotriva pădurarilor. De altfel, in ultimii 6 ani au fost ucisi 6 pădurari, iar alti 184 au fost atacați.

CUM ACȚIONEAZĂ MAFIA LEMNULUI
”De exemplu, se marchează 100 metri cubi de lemn, dar se taie în schimb 300. Pentru a putea să scoată tot acest lemn din pădure au nevoie ca și pădurarul să fie de partea lor, pentru a fi siguri că acesta închide ochii”, a povestit pădurarul Leontin Malița. Pentru că s-a opus acestor practici, bărbatul a fost atacat chiar în pădurea pe care o păzea, aproape de Timișoara. A supraviețuit tentativei de omor, despre care presupune că a fost pusă la cale chiar de către superiorii săi din compania de stat Romsilva.

În 2016, unul dintre polițiștii de frontieră, aflați într-o acțiune de urmărire a unor hoți de lemne, a fost bătut de aceștia. A avut nevoie de îngrijiri medicale. Hoții erau furnizori ai Holzindustrie Schweighofer, iar atacul a avut loc chiar lângă unul dintre punctele companiei de colectare a lemnului.
Jaful pădurilor din România a ajuns și în atenția străinilor. În 2019 Netflix a difuzat serialul „Broken”. Președintele Agent Green, Gabriel Păun, care a apare în această mini-serie Netflix, a povestit că în timpul filmărilor pentru documentar, el şi jurnaliştii americani au fost agresați în pădure de niște tăietori ilegali de lemn pe care i-au întâlnit întâmplător în Valea Cernei.
Și canalul de televiziune franco-german Arte a difuzat anul trecut un documentar despre situația gravă din România.

MĂRTURII CUTREMURĂTOARE DIN TEREN
”Am fost martori şi am văzut cu ochii noştri cum arată viaţa de zi cu zi a lui Gabi Păun de la Agent Green şi a lui Tiberiu Boşutar din Moldoviţa, în ce tensiune trăiesc permanent. In timpul filmării cu Gabi, eram în faţa composoratului Bucova în Caraş Severin unde Gabi identificase un camion care a adus lemn dintr-o zonă protejată direct la Schweighofer în Sebeş şi voiam să vorbim cu preşedintele. Nu numai că nu a răspuns, dar a apărut o maşină care a venit spre noi din contrasens cu o viteză mare şi a trecut la câţiva centimetri de Sorin Drăgoi, directorul de imagine, care tocmai filma. Dacă Gabi nu îl tragea în ultima secundă într-o parte, maşina l-ar fi lovit din plin. Tipul a oprit şi a început să ne înjure şi să ne ameninţe într-un mod pe care nu pot să-l redau aici. Activiştii sunt ameninţaţi şi intimidaţi unde se poate, puţini pot rezista”, a povestit realizatoarea anchetei, Alina Teodorescu, pentru RFI.

CINE ÎNCHIDE OCHII LA JAF
”Noi am făcut un exercițiu. Am verificat în aplicația Inspectorul Pădurii fiecare camion pe care l-am văzut. Într-un drum scurt am dat de trei camioane care nu aveau avize și cărau lemn. Am sunat imediat la 112. Am respectat procedura normală. Am vorbit la poliție. Am semnalat aceste camioane. Mi s-a confirmat că nu au aviz. Am rugat să fiu sunată și informată despre ce se întâmplă mai departe. Nu am mai fost sunată. Din diferite județe nu am mai fost sunată înapoi. Ulterior am trimis la poliția respectivă mailul cu întrebarea concretă, ce s-a întâmplat în cazul camionului cu numărul cutare. Nu mi s-a răspuns niciodată. Dacă mie, ca jurnalistă mi se întâmplă așa ceva, eu chiar asta căutând și încercând să înțeleg cum funcționează sistemul, unui cetățean de rând, vă dați seama că nici atât nu o să i se răspundă. Aș spune că este o crimă sistemică”, a mai spus Alina Teodorescu.

În plus, zilele trecute organizațiile de mediu Agent Green, Greenpeace și Declic au acuzat Ministerul Mediului că a secretizat informații din aplicația care urmărește transporturile de lemne în România. ,,Publicul nu mai are acces la transporturile de lemn mai vechi de trei zile, deși sistemul stochează toate transporturile din 2008 încoace”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green. La rândul său, Ciprian Gălușcă, coordonatorul campaniei de păduri al Greenpeace România, arată că în noua aplicație nu este disponibilă nici ruta unui camion și nici destinația. ,,Alertele din zonele unde lipsesc arbori au dispărut, iar fotografiile cu încărcătura, prevăzute în hotărârea de guvern, nu sunt disponibile în noua aplicație. Pentru public, este singurul mod de a distinge camioanele legale de cele care fac multiple transporturi pe zi cu un singur set de documente”, a precizat acesta. 

 

Articolul precedentProteste sindicale la Reșița
Articolul următorProtectorii controversatei firme VESTA, în corzi după dezvăluirile apărute în presă. Rețeta licitațiilor trucate. Cine pe cine apără?