Biroul Executiv (BEx) al liberalilor a decis, joi, organizarea Consiliul Naţional al partidului pe 27 mai. Potrivit unui comunicat al Partidului Naţional Liberal, în şedinţa BEx s-a decis şi că Liga Aleşilor Locali PNL va avea loc pe 26 mai.
În şedinţa Consiliului Naţional urmează să fie ales noul Birou Executiv al PNL. După demisia lui Dan Vîlceanu din funcţia de secretar general al PNL, funcţia a fost preluată interimar de prim-vicepreşedintele Lucian Bode. Pe lângă funcţia de prim-vicepreşedinte s-a vacantat şi o funcţie de vicepreşedinte pe domeniul Apărării, prin alegerea lui Nicolae Ciucă în funcţia de preşedinte al PNL.
Membrii Biroului Executiv au fost informaţi şi că PNL va desemna o delegaţie care va participa la Congresul Partidului Popular European (PPE) ce se va desfăşura în perioada 31 mai -1 iunie, la Rotterdam.
De asemenea, BEx al PNL a fost informat asupra organizării a două evenimente majore cu ocazia împlinirii a 147 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, la vila Florica din judeţul Argeş, precum şi la sediul central al PNL din Aleea Modrogan, nr.1.
Sursa: Realitatea Din PNL