Hidrologii au emis o nouă avertizare cod galben de inundații pentru mai multe județe, inclusiv Caraș-Severinul.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării se actualizează Atenționarea Hidrologică nr. 4 din 29.01.2019, după cum urmează: COD GALBEN – În intervalul 30.01.2019 ora 14:00 – 31.01.2019 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bega, Pogăniş – bazin superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş şi Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Jiu – bazin aval staţia hidrometrică Sadu (judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru (judeţele Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt). –

În intervalul 30.01.2019 ora 20:00 – 31.01.2019 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Argeş – bazin superior amonte acumularea Goleşti (judeţul Argeş), Dâmboviţa – bazin amonte staţia hidrometrică Lunguleţu (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa şi Prahova). Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare în intervalul 31.01.2019 ora 06:00 – 31.01.2019 ora 16:00 pe unele râuri din judeţele Gorj şi Vâlcea.

Articolul precedentCod galben de vreme severă imediată în județul Caraș-Severin
Articolul următorPrimarul Reșiței: ”Ministrul Teodorovici este un escroc” VIDEO