Accesul autoturismelor spre zona turistică Secu va fi restricţionat joi şi vineri din cauza unor lucrări şi se va circula pe o singură bandă, iar pentru autovehiculele mai mari de 3,5 tone accesul va fi interzis.
„Urmare a lucrărilor de reabilitare a drumului de interes local spre zona turistică Secu, aparţinătoare municipiului Reşiţa, pe tronsonul de drum între km 3+595 şi 3+910, respectiv tronsonul de drum înainte de intersecţia cu drumul ce duce spre Tabăra de la Râul Alb, în zilele de 2 şi 3 august, între orele 09,00 şi 17,00, circulaţia rutieră va fi interzisă pentru autovehiculele cu o greutate totală mai mare de 3,5 tone. De asemenea, accesul va fi restricţionat la o singură bandă de circulaţie, cu semaforizare, pentru autovehiculele cu o greutate totală mai mică de 3,5 tone”, a anunţat biroul de presă al Primăriei Reșița.
Toţi conducătorii auto sunt rugaţi să respecte semnificaţia panourilor de orientare şi informare, precum şi a instalaţiilor şi indicatoarelor rutiere amplasate în această zonă, pe perioada desfăşurării lucrărilor și să arate maximum de atenție.