Șoferii care nu și-au făcut plinul în ultimele zile ale anului trecut plătesc din prima zi a lui 2023 cu cel puțin 36 de bani pe litru de benzină și 38 de bani pentru motorină, în stațiile Petrom. Si ceilalți mari operatori au majorat sau vor majora prețurile, ca urmare a eliminării compensării de 50 de bani pe litru.

Cel mai mic preț la stațiile Petrom din Capitală este, potrivit agregatorului peco.ro, de 6.30 de bani/litru de benzină și 7,49 de lei/litru de motorină, cu 36 și, respectiv, 38 de bani mai mult decât pe 31 decembrie. Singurul mare lanț de benzinării care nu a majorat încă prețurile este Lukoil. 

 

Majorarea prețurilor carburanților din prima zi este efectul a 2 măsuri luate de guvern: eliinarea subvenției de 50 de bani care se acorda la fiecare litru de motorină sau benzină, dar și reducerea accizelor la carburanți până la nivelul minim din Uniunea Europeană, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2023. Astfel, acciza la benzină scade cu 116 lei la 1.000 de litru, până la 1.776 de lei, iar acciza la motorină scade cu 102 lei la 1.000 de litri, până la 1.633 lei, potrivit economica.ro.

 

Guvernul a decis să elimine schema de ajutor după ce prețurile au scăzut în ultimele luni. În paralel, vin noi scumpiri la RCA, deoarece va crește din nou contribuția virată de firmele de asigurare. 

 

Vezi aici evoluția în timp real a prețurilor carburanților din întreaga țară.

Articolul precedent470 de km de piste de biciclete, amenajate în Timiș prin PNRR. Rețeaua va lega Timișul de Arad, Caraș – Severin și Hunedoara
Articolul următorMiliarde de oameni de pe glob au sărbătorit noaptea dintre ani într-un mod spectaculos – VIDEO