Jandarmii Montani au fost solicitați să intervină de urgență deoarece un bărbat a căzut cu bicicleta în zona Muntelui Semenic și nu putea să se miște.
”În urma unui apel primit prin sistemul unic de urgență 112, luni,16 iulie, în jurul orei 22.00, jandarmii montani, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Văliug, s-au deplasat, în cel mai scurt timp, în zona Platoului Semenic, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din mun. Reșița, care s-a accidentat, căzând de pe bicicletă” explică plt. maj. Marius Sănudlescu, purtătorul de cuvânt al IJJ Caraș-Severin.
La sosirea jandarmilor, ciclistul acuza dureri în zona claviculei și se afla intr-o stare ușoară de hipotermie.
Primul salvator al bărbatului a fost un câine care, imediat după producerea incidentului, s-a așezat lângă victimă și l-a protejat, incălzindu-l cu corpul său. Patrupedul a rămas lângă el până la sosirea jandarmilor.
La fața locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin pentru a transporta persoana la spital.
Până la refacerea fizică a ciclistului, bicicleta se află în custodia Postului de Jandarmi Montan Văliug.