În ultimele săptămâni, despre tăierile ilegale de păduri din România s-a scris ori s-a relatat pe Reuters, BBC, Spiegel, The Guardian, în presa din Danemarca ori la radioul public din Suedia. Leonardo DiCaprio a transmis mesaje despre ”Marșul pentru păduri”, care a scos mii de oameni în stradă la București, Cluj și în multe alte orașe din România și Diaspora.

Pe 27 noiembrie, Netflix lansează seria ”Broken”, în care un episod a fost filmat și în România. Participanții la filmări – reprezentanții Agent Green – au povestit deja despre amenințările și intimidările la care au fost supuși.

”În același timp, însă, primesc semnale că se taie păduri în Parcurile Naționale Semenic – Cheile Carașului și Domogled – Valea Cernei. Că sunt puse în pericol pădurile incluse în Patrimoniul UNESCO! Iar angajații din silvicultură ori de la Gărzile Forestiere și de Mediu care își fac datoria sunt amenințați și intimidați la rândul lor.

Am inclus în acordul semnat de USR cu PNL, pentru susținerea Guvernului Orban, măsuri concrete pentru a stopa aceste distrugeri. Înaintea audierilor noului ministru al Mediului, Costel Alexe, am agreat măsuri detaliate în același sens. Săptămâna viitoare voi relua discuțiile și, vă promit, că vocea și voința voastră va fi ascultată și respectată. Pentru că vorbim de viitorul acestei țări și pentru că, împreună, îl putem face să arate așa cum ne dorim!

Sunt pe deplin acord și susțin petiția Declic ”Lege pentru pădure, nu pentru hoți”. Dacă nu ai semnat-o încă, o poți face acum, la acest link, și să-l dai mai departe – https://facem.declic.ro/c…/lege-pentru-padure-nu-pentru-hoti”

 scrie senatorul USR Mihai Goțiu.

 

Sursa foto: M Goțiu

Articolul precedentBătaie într-un magazin din Timișoara după ce doi barbați au fost prinși la furat
Articolul următorJOS PĂLĂRIA! Ministrul de Interne îl demite pe prefectul de Harghita, în cazul ursului de la Praid