Un oraș poate să renască prin artă, iar dacă este și un oraș fost industrial, cum este Reșița, arta devine acea pată de culoare care acoperă griul post industrial.
Ideea a plecat de la Primăria Reșița care, înaintea festivalului Customs, a gândit o promovare a acestuia și prin artă stradală.
Toată povestea a început în vara acestui an, atunci când la Reșița a avut loc cea de a II-a ediție a Festivalului de Rock Custom. Două calcane, aflate pe cea mai tranzitată arteră a municipiului, au fost renovate și folosite ca spațiu publicitar. Doar că de această dată nu s-a apelat la metodele clasice, ci au fost aduși doi artiști din Timișoara, care au reușit să creeze o adevărată operă de artă.
Profilul uman în interiorul căruia sunt pictate roți dințate, scot în evidență epoca industrială a orașului. Grupul de copii care privesc entuziaști, reușesc să transmită ideea de bucurie și dinamică, fascinați oarecum de încărcătura istorică a urbei. Ideea a fost a Cornieni Nani, lect. univ. dr în cadrul Universității de Vest din Timișoara și participantă a mai multor Festivaluri Internaționale de Artă.
Ideii Primăriei Reșița s-a alăturat și Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița, care a identificat și ea un spațiu numai bun pentru artă urbană. Și așa, fațada corpului C al Universității “Eftimie Murgu “ din Reșița este total alta!
”Ovidiu Batista și Vlad Bîrnoagă a ajutat din nou la acest proiect de regenerare urbană prin artă cărora le datoram toate mulțumirile!” scrie conducerea Universității pe pagina de facebook a acesteia.