Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a celor opt persoane reţinute în dosarul de corupţie de la vama Nădlac II, dosar în care sunt cercetaţi şi lideri ai PSD Arad.

Conform deciziei instanţei, trei dintre inculpaţi – Cristian Horgea, Elisabeta Miuţescu şi Cristian Ilie Ispravnic – au fost puşi sub controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile, aceştia având mai multe obligaţii, printre care şi aceea de a se prezenta la Poliţia Municipiului Arad, desemnată cu supravegherea lor.

În plus, cei trei nu au voie să comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalţi inculpaţi, cu numiţii Bogdan Munteanu, Dorel Gheorghe Căpraru, Iaromir Zamiska, Florin Tripa şi Ioan Narcis Chisăliţă, precum şi cu martorii din dosar.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de DNA.

Povestea mitei prin PSD Arad

DNA a reţinut opt persoane în acest dosar, respectiv Cristian Ilie Ispravnic – director general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, consilier judeţean şi vicepreşedinte al PSD Arad; Cristian Horgea – şef al Agenţiei de Control și Încasare Nădlac II, vicepreşedinte al PSD Arad și  soțul fostului prefect de Arad, Florentina Horgea; Anca Stoenescu – fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad și consilier municipal PSD.

De asemenea, au fost reţinuţi cinci angajaţi ai CNAIR, unii în punctul de lucru din Vama Nădlac II – Elisabeta Miuţescu (angajată în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II), Cristian Dima (angajat în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II), Mircea Lucaciu (şef la Departamentul Venituri din cadrul DRDP) Timişoara), Patriciu Pascu (şef al Departamentului Juridic din cadrul DRDP Timişoara şi vicepreşedinte al PSD Arad), Vasile Băeţan (inginer).

În acest dosar mai sunt cercetaţi penal deputatul Dorel Căprar – preşedintele PSD Arad; deputatul PSD Florin Tripa şi senatorul Ioan Narcis Chisăliţă.

Acuzaţiile din dosar sunt: folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; luare de mită; abuz în serviciu; trafic de influenţă.

DNA arată că cercetările s-au desfăşurat pe două paliere. În primul, procurorii au vizat \”protecţia\” oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 – 500 euro lunar.

În al doilea rând, procurorii au reţinut „modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, respectiv pe linie de partid şi cu remiterea unor sume de bani”.

„Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian şi suspectul Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul DRDP Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină suspectului Căprar Dorel Gheorghe”, susţin procurorii.

Conform DNA, existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică nu li se mai pretindea şi remiterea unor sume de bani.

„Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l priveşte pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, se mai arată în comunicatul DNA.

De asemenea, cercetările au mai stabilit că şefi din cadrul DRDP Timişoara sau alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută.

„Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia. Într-un context asemănător, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu-Mirel şi suspecţii Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis şi-ar fi folosit influenţa pentru numirea, cu încălcarea legii, în posturi de conducere (menţionate mai sus) a inculpaţilor Lucaciu Mircea şi Pascu Mirel şi pentru angajarea inculpatului Băeţan Alin”, mai arată DNA. 

Articolul precedentCând intră elevii în vacanţa de iarnă!
Articolul următorPompierii militar se luptă cu flăcări uriașe pe strada Pictor Andreescu din Reșița VIDEO