Șase persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Județean de Urgență Reșița în urma unui grav accident rutier petrecut pe Drumul Național 58B, care face legătura între Reșița și Timișoara. Traficul este blocat la aceasta oră.
Potrivit primelor informații oferite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic, în accidentul petrecut în zona Colțan au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau, în total, șase persoane. La locul accidentului acționează Detașamentul de Pompieri Reșița cu două autospeciale pentru stins incendii cu modul de prim-ajutor și descarcerare, o ambulanță SMURD și Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin cu două echipaje medicale.
Toate cele șase persoane aflate în autoturisme au fost transportate la UPU Reșița, cu diverse traumatisme care, din fericire, nu le pun viața în pericol.
Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului și urmează să stabilească împrejurările în care a avut loc accidentul și cine se face vinovat de producerea lui.
Traficul pe DN 58B a fost blocat de la ora 11, coloana pe ambele sensuri întinzându-se pe 5-6 kilometri.