Veste trista pentru fotbalul romanesc si pentru Cristi Chivu. Conducatorul echipei care l-a lansat in fotbalul mare pe Chivu a murit.

Marius Popescu, fostul președinte al echipelor Gloria Reșița și CSM Reșița, s-a stins din viață la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Reșița, cu trei zile înainte de împlinirea vârstei de 75 de ani. Vestea a fost anunțată de președintele AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, în direct la Radio Timișoara.

A suferit un al doilea accident cerebral marți, care i-a fost fatal. El era internat de câteva zile. 

Născut la 23 iulie 1945, la Caracal. A fost conducător la cele două echipe reșițene, Gloria și CSM, cu ultima a reușit promovarea în primul eșalon fotbalistic în 1996.

În vârstă de 75 de ani, Marius Popescu era observator de joc în cadrul Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin. El a fost cel care a intermediat transferul lui Cristi Chivu, în 1999, la Universitatea Craiova, de unde fostul internațional român a ajuns la Ajax Amsterdam.

 
Articolul precedentAproape 1000 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în ultimele 24 de ore. Situația pe județe
Articolul următorMinistrul Sănătății, semnal de alarmă după explozia de cazuri Covid-19 de astăzi: Vom avea două săptămâni dificile