Un bărbat în vârstă de 38 de ani și-a amenințat mama că o omoară cu un topor, aceasta din urmă fiind cea care a alertat autoritățile. Mai mult echipaje s-au deplasat la fața locului, individul fiind ridicat de jandarmi și dus la Spitalul Staționar II, Secția Psihiatrie, pentru investigații medicale.
„Sunt mama lui M. Tiberiu și vă rog să veniți de urgență! Fiul meu mă amenință cu un topor și un cuțit că mă omoară”, a spus mama bărbatului, când a apelat la serviciul 112.
În urma apelului, grupa de intervenție s-a deplasat de urgență în cartierul Muncitoresc, din municipiul Reșița unde, în urmă verificărilor efectuate și a declarațiilor martorilor, s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 38 de ani și-a amenințat membrii familiei.
Acesta a reușit să plece de la fața locului, fiind identificat la scurt timp într-un spațiu comercial din apropierea locuinței, precizează Jandarmeria Caraș Severin.
La controlul corporal efectuat asupra persoanei în cauză, a fost găsit un cuțit și un spray iritant lacrimogen, conform sursei citate.
„Ca urmare a celor constatate, persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare, fiind susceptibilă de comiterea infracțiunilor de „amenințare cu acte de violență”. Totodată, a fost aplicată și o sancțiune contravențională în cuantum de 1000. Actele au fost predate organelor abilitate ale statului pentru continuarea verificărilor”, potrivit sursei menționate anterior.
Individul a fost condus la Spitalul Stationar II, secția Psihiatrie pentru anumite investigații medicale.