Un gugulan a fost reținut de către procurori după ce s-ar fi dovedit că ar fi făcut uz de armă fără drept într-un scandal domestic din cartierul Jupa al municipiului Caransebeș.
În urma unei sesizări primite prin 112, în seara zilei de sâmbătă, 25 ianuarie, în jurul orei 21.21, patrula mixtă de intervenție, formată dintr-un polițist și un jandarm, s-a deplasat la adresa unui bărbat din localitatea Jupa, căruia persoane necunoscute i-au spart geamurile și ușa de acces de la casă, apoi au plecat cu un autoturism.
Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii și jandarmii au găsit într-o grădină din apropierea casei respective, două arme, una letală și una cu aer comprimat și un rucsac în care erau 27 de cartușe calibrul 12 și 16 mm, bunuri despre care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost aruncate în acel loc de către bărbatul de 22 de ani și că ar fi deținute ilegal, nici tânărul, nici membrii familiei sale nefiind posesori de permis de port armă.
Polițiștii au stabilit faptul că în seara zilei de 25 ianuarie, în fața unui imobil din localitatea Jupa, ar fi izbucnit un conflict spontan între tânărul în cauză și membrii familiei sale, de pe o parte și o altă familie formată dintr-un bărbat de 31 de ani și soția acestuia, ambii din localitatea Iaz.
În aceeași seară, cei doi soți ar fi oprit autoturismul cu care se deplasau în fața casei bărbaților din Jupa,aceștia presupunând că cele două persoane ar fi venit la furat.
În urma altercației spontane izbucnite, cei doi soți ar fi spart geamul și ușa de acces de la imobilul respectiv, moment în care tânărul de 22 de ani ar fi ieșit din casă cu o armă, executând un foc în plan vertical, în urma evenimentului nefiind nicio persoană rănită.
Polițiștii au ridicat armele și muniția descoperite, în continuare efectuând cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanelor bănuite și tragerii la răspundere penală a acestora.
”În cursul zilei de ieri, 27 ianuarie, politiștii din cadrul Poliției municipiului Caransebeș au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr de 22 de ani, reținut duminică, 26 ianuarie, în cadrul unui dosar penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și distrugere.
Tot ieri, în urma probatoriului administrat de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, instanța de judecată a admis propunerea de arestare preventivă a bărbatului reținut, pentru o perioadă de 30 de zile” ne-a transmis inspectorul Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.