Victorie clară a campioanei en-titre a României în Sala Polivalentă din Reșița contra nou promovatei CSM Reșița.
CSM Reșița a început ezitant, cu emoții pentru acest debut în Liga Zimbrilor astfel că oaspeții s-au distanțat la 5-0 încă din primele 5 minute , după care Reșița s-a trezit oarecum și a început să intre în joc, la finele reprizei secunde ajungându-se, în minutul 25, la o distanță de un singur gol (13-14).
Din păcate în repriza a doua experiența echipei Dinamo și-a spus cuvântul și a învins la o diferența de 18 goluri. ”Nimic nu este pierdut, au fost meciuri amicale mai bune, mai puțin bune, mai avem puțin până la ora Campionatului și eu cred că, la acel moment, vor fi apți” spune Ilie Vaidasigan, antrenorul CSM Reșița.
”De la meci la meci se crește în forma sportivă, avem un apetit de a înscrie goluri, mai avem de lucrat la relațiile de joc, în apărare și la taiming-urile în atac pozițional, pe combinațiile pe care trebuie să le jucăm în campionat” a declarat Ștefan Constantin, după fluierul final al amicalei.
De la oaspeți s-au remarcat jucătorii iranieni, care au făcut și puțin spectacol la unele decizii ale arbitrilor, iar la gazde Mihai Rohozneanu și Rică Vulpe precum și portarul Shota Tevzade.