Primarul Reșiței, Ioan Popa, a anunțat astăzi că își depune demisia din toate funcțiile avute în cadrul Biroului Permanent Județean al PNL Caraș-Severin.

Decizia vine ca protest față de ultimele decizii din BPJ luate față de primarul Felix Borcean, pe care le califică ”la limita statutului” și spune că rămâne doar președinte al PNL Reșița unde ”diferențele de opinie nu au fost și nu vor fi niciodată sancționate”.

Recent BPJ al PNL Caraș-Severin a decis dizolvarea biroului politic local al PNL Caransebeș și înlocuirea la conducerea filialei a primarului Felix Borcean cu administratorul public Andrei Ungur.

Pentru că a protestat față de această decizie, primarul din Moldova Nouă, Adrian Torma, a fost dat afară din grupul de comunicare de pe whatsapp. ”Faptul că a avut cinci primari de oraș pentru el nu a însemnat nimic, pentru Vela partidul nefiind niciodată pe primul loc. A avut rezultate, dar datorită oamenilor care s-au implicat” mai spune Torma care acuză că oricum, funcțiile din BPJ erau mai mult decorative, cei cinci primari de oraș nefiind consultați de președinte. Așa că acesta spune că săptămâna aceasta va demisiona din toate funcțiile deținute la nivel județean.

COMUNICAT IOAN POPA PRESEDINTE PNL RESITA

Articolul precedentAlertă ANM: Cod portocaliu de vreme severă imediată în județul Caraș-Severin
Articolul următorCod galben de viscol