Anunțul este făcut de către euro deputată chiar pe pagina sa de Facebook transmițând și că va activa ca independent.

”Am decis ca începând de luni, 9 iulie 2018, să mă despart de Partidul Social Democrat și să-mi continui mandatul în Parlamentul European ca europarlamentar independent, în Grupul S&D. Voi continua să lupt pentru aceleași cauze în care am crezut și până acum – programe mai bune de sănătate, drepturi egale pentru consumatorii români, șanse mai mari pentru agricultorii români, mediu mai curat pentru toți. Iar la încheierea acestui mandat voi continua să susțin aceste proiecte și din afara politicii” scrie Daciana Sârbu.

Practic europdeputata anunță că, la fnalul mandatului de euro parlamentar va ieși din viața politică, urmând să-și continue, totuși campaniile publice.

Prin acest gest Sârbu îl urmează pe soțul său, Victor Ponta, care a părăsit și el Partidul Social Democrat.

Articolul precedentISU Semenic în alertă: cod portocaliu de ploi în Caraș-Severin
Articolul următorVeste bună pentru Caraș-Severin: nici un caz de rujeolă în 2018