Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de Brazilia cu scorul de 34-31 (18-17), duminică, în ultimul meci din cadrul Trofeului Carpaţi, găzduit de BTarena din Cluj-Napoca, astfel că s-a clasat pe locul al patrulea.

România încheie competiţia cu o victorie (36-25 cu Macedonia de Nord) şi două eşecuri (27-36 cu Elveţia şi 31-34 cu Brazilia).

România a făcut o primă repriză destul de bună, a condus cu 4-2, 11-9 şi 14-12, dar Brazilia a marcat patru goluri la rând, intrând la pauză în avantaj, 18-17.

În partea secundă, Brazilia s-a desprins la şase goluri (26-20), tricolorele reuşind să reducă din ecart în ultimele minute.

Pentru formaţia antrenată de Florentin Pera au marcat Lorena-Gabriela Ostase 7 goluri, Bianca-Maria Bazaliu 6, Alicia-Maria Gogîrlă 5, Corina Elena Romina Lupei 3, Alisia Lorena Boiciuc 3, Oana-Doina Borş 2, Sorina Maria Grozav 1, Andreea Cristina Popa 1, Andra-Liviana Buzoianu 1, Mihaela Andreea Mihai 1, Ioana Rebeca Necula 1.

Bianca Tomina Curmenţ a apărat 3 şuturi, iar Daciana Hosu 9.

Golurile învingătoarelor au fost înscrise de Bruna De Paula 8, Mariane Fernandes 5, Micaela Rodrigues 4, Tamires Morena De Araujo Frossard (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud) 3, Jamily Felix 3, Jessica Quintino Ribeiro (Minaur) 3, Adriana Cardoso 2, Kelly Rosa 2, Milena Menezes 2, Patricia Matieli 1, Ana Claudia Bolzan 1.

Gabriela Moreschi (CSM Bucureşti) a avut 2 intervenţii, iar Renata Lais De Arruda (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud) a totalizat 8.

În celelalte partide de duminică, Elveţia a învins Macedonia de Nord cu 27-22, iar Slovacia a întrecut Turcia cu 36-31.

Elveţia a câştigat competiţie, cu 6 puncte (golaveraj +25), urmată de Brazilia, 6 puncte (+12), Slovacia, 4 puncte, România, 2 puncte, Macedonia de Nord, 0 puncte, Turcia, 0 puncte.

România se pregăteşte pentru Campionatul European – EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie în Austria, Ungaria şi Elveţia.

Echipa antrenată de Florentin Pera va evolua în Grupa B, alături de Cehia (pe care o va întâlni pe 29 noiembrie), Muntenegru (1 decembrie) şi Serbia (3 decembrie).

AGERPRES

Articolul precedentULTIMA ZI ÎN CARE FEMIERII POT CERE DESPĂGUBIRI FINANCIARE PENTRU CULTURILE DISTRUSE DE SECETĂ
Articolul următorFMI VINE LA BUCUREŞTI PE 5 NOIEMBRIE PENTRU O ANALIZĂ A ULTIMELOR EVOLUŢII ECONOMICE ŞI O ACTUALIZARE A PROGNOZELOR