Astăzi, vremea va fi schimbătoare, normală termic pentru ultima decadă a lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporar accentuate după-amiaza și noaptea, când local va ploua. Ploile vor fi mai ales sub formă de averse, însoțite pe alocuri de descărcări electrice. Izolat vor fi cantități de apă de peste 10…15 l/mp și vor fi condiții de grindină. La munte, în cursul nopții vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale mai ales în Crișana. Dimineața și noaptea, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 20 de grade, iar cele minime între 2 și 7 grade.

Mâine, vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, dar se va răci ușor. Cerul, treptat va deveni variabil. În prima parte a zilei izolat va mai ploua slab, iar la munte vor mai fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări la deal și munte. În cursul nopții, în depresiuni vor fi condiții de brumă. Dimineața și noaptea, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 18 grade, iar cele minime între 0 și 5 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.

 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 192. Se fură ca-n codru! Dispar până și capacele de canalizare
Articolul următorEXCLUSIV LEGILE PUTERII Doina Pârcălabu: Peste 950.000 sunt beneficiari ai pensiei sociale minime