În primele 6 luni din 2022, cele mai multe accidente rutiere cu victime, înregistrate pe drumurile publice din Caraș-Severin, s-au produs pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, aceasta rămânând principala cauză generatoare de accidente rutiere, aproape o treime din numărul total de accidente și aproximativ jumătate din numărul accidentelor grave producându-se din cauza vitezei excesive și a celei neadaptate condițiilor de drum și de trafic.

 

În ceea ce privește evoluția accidentelor rutiere grave, în prima jumătate a acestui an au fost înregistrate cu peste 35 % mai puține accidente față de media accidentelor din ultimii 10 ani. Din cele 35 de accidente rutiere grave înregistrate în 2022, la fel ca în prima jumătate a anului trecut, a rezultat decesul a 17 persoane, față de 8 în 2021 și rănirea a 28, cu o persoană mai mult față de 2021, conform resita.ro

 

Următoarele cauze generatoare de accidente rutiere în acest an, din punct de vedere numeric, au fost neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 17 accidente, indisciplina pietonală, 14 accidente, alte preocupări de natură a distrage în mod periculos atenția, 14 accidente, nerespectarea distanței între vehicule, 14 accidente rutiere.

 

Sub aspectul categoriei de drum, 85% dintre accidente s-au înregistrat pe rețeaua stradală, 63 de accidente față de 62 în 2021, și pe drumurile naționale, 58 de accidente, la fel ca în 2021. De asemenea, a crescut numărul de accidente înregistrate în zilele de joi și vineri, și a scăzut numărul celor înregistrate în zilele de marți, miercuri, sâmbătă și duminică.

 

Pentru prevenirea producerii de accidente rutiere și încălcării normelor rutiere, în prima jumătate a acestui an polițiștii cărășeni au desfășurat aproape 1.200 de acțiuni, cele mai multe pentru prevenirea și combaterea încălcării regimului legal de viteză, 245 de acțiuni, conducerii sub influența băuturilor alcoolice, 195, nerespectării regulilor privind depășirea, 149, pentru verificarea utilizării centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție, 135, prevenirea și combaterea conducerii sub influența drogurilor, 53, neacordării priorității de trecere pietonilor, indisciplinei bicicliștilor sau pe linia verificării legalității transportului public de persoane.

 

În urma acțiunilor au fost aplicate peste 16.200 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute peste 1.100 de permise de conducere, cele mai multe pentru depășiri neregulamentare și conducerea sub influența băuturilor alcoolice, și au fost retrase 452 de certificate de înmatriculare, cele mai multe pentru defecțiuni tehnice ale autovehiculelor.

 

Din numărul total de sancțiuni, peste 660 au fost aplicate altor categorii de participanți la trafic decât conducători auto: bicicliști, pietoni, conducători de trotinete și de atelaje hipo.

 

De asemenea, în perioada amintită au fost constatate 342 de infracțiuni, dintre care 202 la regimul circulației rutiere, cele mai multe privind conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, 81 de infracțiuni, conducerea sub influența băuturilor alcoolice și refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, 73 de infracțiuni, dar și pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, 18 infracțiuni, și conducerea sub influența substanțelor psihoactive, 13 infracțiuni.

 

„Siguranța rutieră reprezintă un obiectiv permanent pentru inspectoratul nostru, fapt pentru care polițiștii cărășeni continuă activitățile specifice orientate spre creșterea gradului de siguranță în trafic și reducere a victimizării prin accidente rutiere”, transmit polițiștii cărășeni.

Articolul precedentCOD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru majoritatea regiunilor din țară
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Rugăciune pentru vrăjmași