Două cazuri de infectare cu virusul Marburg au fost depistate în Ghana, astfel că autoritățile sunt în alertă, existând riscul unui focar.

Marburg este o febră hemoragică virală extrem de infecțioasă din aceeași familie cu Ebola. Probele prelevate de la cei doi pacienți indică prezența virusului Marburg, astfel că au fost trimise mai departe către Organizația Mondială a Sănătății pentru confirmare.

Cei doi pacienți nu aveau legătură unul cu celălalt, sunt din regiunea Ashanti și au avut simptome specifice: diaree, febră, greață și vărsături. Ambii au decedat.

Au început pregătirile pentru un potențial focar, astfel încât să fie urmărit șirul infectărilor, să fie efectuate testări și să fie alertate și educate comunitățile.

„Autoritățile sanitare sunt la fața locului, investighează situația și se pregătesc pentru un posibil răspuns la focar. Colaborăm îndeaproape cu țara pentru a intensifica detectarea, a urmări contactele, a fi gata să controlăm răspândirea virusului”, a spus dr. Francis Kasolo, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Ghana.

În cazul în care se confirmă prezența virusului, ar fi a doua oară când este depistat în Africa de Vest.

Virusul se transmite de la lilieci și se răspândește printre oameni prin contactul direct cu fluidele corporale ale persoanelor infectate, suprafețe și materiale. Boala debutează brusc, cu febră mare, dureri de cap severe și stare de rău.

Mulți pacienți dezvoltă semne hemoragice severe în decurs de șapte zile. Ratele de mortalitate au variat între 24% și 88% în focarul anterior, în funcție de tulpina virusului.

Nu există vaccinuri sau tratamente antivirale aprobate pentru a trata virusul. Îngrijirea făcută de  medicii încearcă rehidratarea cu lichide orale sau intravenoase și tratarea simptomelor specifice.

Articolul precedentCRIZĂ de medicamente în România. Bolnavii cronici și copiii, afectați de LIPSA din farmacii
Articolul următorCupa „Reșița” a reunit la start 50 de piloți din toată țara și din Bulgaria