Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat utilizarea în regim de urgenţă în Uniunea Europeană a pastilei anti-COVID Molnupiravir, produsă de grupul farmaceutic Merck. De asemenea, pastila produsă de Pfizer, Paxlovid, este în curs de evaluare.

„Medicamentul, care în prezent nu este autorizat în UE, poate fi utilizat pentru a trata adulţii cu COVID-19 care nu au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă severă” a bolii, a anunțat EMA vineri, într-un comunicat.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a precizat că a „emis recomandări” astfel încât ţările din Uniunea Europeană să poată decide individual să utilizeze pastila anti-COVID produsă de Merck, denumită Molnupiravir, în cazul unui vârf al infecţiilor.

„EMA a emis acest aviz pentru a sprijini autorităţile naţionale care pot decide cu privire la o posibilă utilizare timpurie a medicamentului înainte de acordarea autorizaţiei de introducere pe piaţă, de exemplu în situaţii de urgenţă”, având în vedere „ratele în creştere ale infectărilor şi deceselor provocate de COVID-19 în cadrul UE”, a subliniat autoritatea europeană de reglementare în comunicat, potrivit Agerpres.

Contraindicații la Molnupiravir

Pastila Merck nu ar trebui să fie utilizată de femeile însărcinate sau de femeile care nu folosesc metode contraceptive şi ar putea rămâne însărcinate, a mai spus EMA.

„Aceste recomandări sunt oferite deoarece studiile de laborator pe animale au arătat că (pilula Merck) în doze mari poate avea un impact asupra creşterii şi dezvoltării fătului”, a adăugat EMA.

Autoritatea de reglementare, cu sediul la Amsterdam, a mai spus că speră să se pronunţe cu privire la autorizarea oficială a pastilei Merck, cunoscută şi sub numele de Molnupiravir, până la sfârşitul anului.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentSondaj Inscop: PSD a urcat fulminant în preferințele românilor – Diferența dintre social-democrați și liberali este URIAȘĂ
Articolul următorRomânii și-au pierdut total încrederea în Iohannis. Președintele, principalul VINOVAT de întreaga criză politică. Cifrele care îl pulverizează – Sondaj Inscop