O femeie din cartierul reșițean Câlnic a avut surpriza de a găsi un șarpe în baia locuinței. Femeia a alertat autoritățile și o patrulă a jandarmeriei a ajuns la fața locului

„În cursul zilei de ieri, o persoană a solicitat sprijin prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sesizând faptul că în locuința sa a pătruns un șarpe de aproximativ 70 de centimetri. În aproximativ 10 minute, patrula de jandarmi a ajuns la fata locului și a reușit să prindă reptila, aceasta se afla în baia imobilului, pe o etajeră”, transmit oficialii jandarmilor cărășeni.

 

Conform procedurilor în astfel de situații, reptila a fost eliberată în arealul natural din apropierea Reșiței. În situații similare, jandarmii le recomandă cetățenilor să nu se apropie de reptile și să solicite sprijinul instituțiilor abilitate.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentHoț prins după ce a fost descoperit la volan, fără permis
Articolul următorS-a rupt un pod în Banat. Drum închis