Un nou punct de operare aeromedicală a fost deschis, vineri, la Unitatea Specială de Aviaţie din municipiul Caransebeş, de aici urmând să intervină în teren un elicopter SMURD multifuncţional cu atribuţiuni de căutare şi salvare în mediul montan, dar şi pentru misiuni la accidente rutiere sau de transport al bolnavilor în stare critică.

Punctul aeromedical din Caransebeş va funcţiona în cadrul Detaşamentului Aeromedical aflat în subordinea Inspectoratului General de Aviaţie, în colaborare cu Salvamont.

„Ca elicopter destinat pentru salvare montană, va acoperi această parte a ţării. Nu va interveni numai pe zona montană, va interveni şi pentru accidente rutiere şi pentru transferul pacienţilor aflaţi în stare critică”, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr Raed Arafat, care a fost prezent la eveniment.

Elicopterul va permite scurtarea timpilor de intervenţie în cazul unor accidente în zona montană. Aparatul este dotat cu un troliu ce va permite ca echipa de prim-ajutor să acorde asistenţă victimelor pe munte chiar dacă aparatul de zbor nu va putea ateriza în anumite locuri. În acest context, şeful DSU a menţionat faptul că echipa SMURD va lucra împreună cu salvamontiştii prezenţi la faţa locului.

„Va permite ca elicopterul să intervină rapid. Are troliu şi permite să coboare medicul, chiar dacă elicopterul nu poate ateriza şi să acorde asistenţă medicală de urgenţă pentru a salva oamenii mult mai repede. În mod normal, aceasta se face în colaborare şi cu Salvamontul. Adică Salvamontul este parte din echipa de lucru. Colaborarea aer-sol cu salvamontistul care este la sol este foarte importantă şi au făcut antrenamente multe în acest sens”, a arătat dr Raed Arafat.

Totodată, şeful DSU a vorbit şi despre achiziţiile derulate în ultima perioadă în scopul creşterii calităţii de răspuns în salvarea de vieţi.

„Investiţiile înseamnă foarte mult pentru dezvoltarea sistemului de urgenţă. Numai în acest an, structurile care sunt în coordonarea DSU, IGSU şi IGAv, au semnat contracte ferme pentru o valoare de peste 430 de milioane de euro, care urmează să fie livrate. Este vorba de şase elicoptere căutare – salvare şi transport medicalizat a patru pacienţi şi stingere incendii de pădure, două avioane, care urmează să intre în dotarea IGAv în august 2022, 476 de maşini care urmează să ajungă în toate judeţele ţării şi multe echipamente medicale pentru situaţii de urgenţă”, a menţionat dr Raed Arafat.

Şeful DSU a mai spus că punctul de operare aeromedicală de la Caransebeş este cel de-al nouălea deschis în ţară, pentru anul viitor fiind prevăzută deschiderea unor baze similare în judeţele Braşov şi Suceava. Acest lucru va permite ca timpul de reacţie al elicopterelor SMURD să fie sensibil egal în toată ţara. Ulterior, în funcţie de gradul de solicitare al aparatelor, se va decide dacă numărul de elicoptere va creşte în anumite puncte de operare aeromedicală.

La nivel naţional sunt operaţionale opt puncte aeromedicale: Bucureşti, Târgu Mureş, Iaşi, Arad, Craiova, Constanţa, Galaţi, Jibou

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentÎn perioada sărbătorilor de iarnă, activitatea infracțională a răufăcătorilor se intensifică
Articolul următorAlertă de la hidrologi! Pericol de inundații în Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și alte județe