Pompierii de la ISU Caraș-Severin au fost chemați să intervină în cazul unui accident rutier care a avut loc pe DN68, în localitatea Iaz. După ce un tractor s-a ciocnit cu un autoutilitară, trei oameni au fost răniți. Victimele au fost preluate de echipajele de la ambulanță și SMURD sosite la fața locului.
Până când resturile de pe carosabil au fost înlăturate, pompierii au luat măsuri PSI, iar polițiștii au făcut măsurători, traficul a fost blocat, apoi s-a reluat pe un singur sens. Au intervenit un echipaj de pompieri și unul SMURD de la Detașamentul de Pompieri din Caransebeș și două ambulanțe.