Un dâmbovițean a trebuit să plece cu buza umflată acasă după ce venise cu un Mercedes de 25.000 de euro la Punctul de Trecere a Frontierei de la Naidăș.

Polițiștii de frontieră au indisponibilizat autoturismul și au deschis un dosar penal pentru furt după ce au observat că în sistemul informatic autoturismul a fost dat în consemn la frontieră pentru că ar fi fost declarat ca bun pentru confiscare de către autoritățile din Italia din luna mai 2017.

Dâmbovițeanul le-a spus polițiștilor din PTF Naidăș că ar fi cumpărat mașina în anul 2016 dar că nu știe identitatea celui care i-a vândut mașina și că nu ar fi avut cunoștință despre faptul că autoturismul ar fi ”bun pentru confiscare”.

Până se va lămuri situația, însă, mașina rămâne în PTF Naidăș iar dâmbovițeanul trebuie să găsească și o modalitate de a ajunge acasă.

Articolul precedentCaraș-Severinul are salvatori din pasiune FOTO
Articolul următorÎnscrieri la Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița