Un taximetrist a rămas înzăpezit cu maşina de serviciu după ce a vrut să urce pe Muntele Semenic pe un sector de drum închis circulaţiei până la data de 15 martie.

Direcția de Drumuri Județene a CJ Caraș-Severin a declarat, din 15 decembrie, închis drumul Slatina Timiș-Brebu Nou, deși Consiliul Județean a adoptat o hotărâre în acest sens câteva zile mai târziu.

„Atunci când îţi pui viaţa în pericol în mod indirect o pui şi pe cea a salvatorilor tăi. Acest lucru l-a făcut şi acest taximetrist, care a ignorat semnul de circulaţie ‘acces interzis’ şi a încercat să urce pe Muntele Semenic, dinspre localitatea Slatina Timiş, cu autoturismul de serviciu. Din cauza depunerilor masive de zăpadă, a drumului impracticabil, bărbatul în vârstă de 35 de ani a rămas blocat în nămeţi, părăsind partea carosabilă. În cele din urmă, conştient de riscul la care s-a expus, a apelat numărul unic de urgenţă 112, cerând sprijinul jandarmilor montani”, a declarat plt. maj. Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin.

Deplasarea până la autoturismul înzăpezit a durat aproximativ două ore, din cauza faptului că se afla într-o zonă greu accesibilă şi închisă traficului public. Jandarmii montani au fost nevoiţi să cureţe drumul cu lopeţile pentru a putea continua deplasarea.

Asigurându-se că taximetristul este în siguranţă, jandarmii montani au deszăpezit autoturismul pe care au reuşit în cele din urmă să îl repună pe partea carosabilă.

Articolul precedentStațiunile Semenic, Crivaia și localitatea Văliug fără energie electrică
Articolul următorCOD GALBEN de ninsori abundente și viscol până marți. VEZI HARTA