Reșițeanul Marius Florea Bozdorog, cunoscut drept “Tati”, acuzat că racola copii din centre de plasament pentru a-i exploata sexual, a cerut în instanță arest la domiciliu sau control judiciar. Bărbatul a fost prins în flagrant când întreținea relații sexuale cu un băiat de 13 ani.

Bărbatul din Reșița este cercetat pentru trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor și pornografie infantilă.

Potrivit anchetatorilor, Marius Florea Bozdorog era cunoscut în zonă drept “tati”, iar bărbatul își exploata sexual victimele în garsoniera pe care o deținea în Reșița.

Potrivit procurorilor, există suspiciunea că Bozdorog Florea Marius racola foști și actuali beneficiari ai sistemului de protecție a copilului, în special băieți, în vederea exploatării sexuale sub protecția acestuia, atât în țară, cât și în străinătate. Din cercetările efectuate au rezultat indicii că minorii recrutați de către inculpat dintr-un centru de plasament erau exploatați în activități sexuale, iar după ce deveneau majori erau trimiși în Italia, unde erau folosiți în activități de prostituție, Bozdorog Florea Marius fiind principalul beneficiar al foloaselor patrimoniale obținute din aceste activități.

În acest sens, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că mai mulți beneficiari ai unor centre de protecție a copilului figurează ca având domiciliu la adresa de domiciliu a inculpatului Bozdorog Florea Marius situat în municipiul Reșița.

”În data de 25.09.2018, s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului Bozdorog Florea Marius, ocazie cu care acesta a fost surprins în flagrant în timp ce întreținea raporturi sexuale cu un minor în vârstă de 13 ani, care provine dintr-o familie cu o situație materială precară. Totodată, cu aceeași ocazie au fost depistate camere de luat vederi amplasate într-o veioză și pe garnișul geamului, îndreptate asupra patului unde se întrețineau raporturile sexuale, activitate menită să ducă la realizarea de materiale pornografice cu minori, apte de a fi distribuite ulterior pe site-urile de profil”, arăta DIICOT.

Sursa foto: Știrile CS

Articolul precedentVeste bună pentru UCMR! Teodorovici: ANAF va avea o procedură prin care creanțele vor fi convertite în acțiuni
Articolul următorNoua Lege a Asociațiilor de proprietari a intrat în vigoare: Fondul de rulment, obligatoriu