Polițiștii Municipiului Caransebeş l-au identificat cu rapiditate pe Ovidiu Adrian Perescu, autorul unei tâlhării calificate care a fost sesizată în seara zilei de 10 august.
Atunci partea vătămată, un bărbat în vârstă de 31 de ani din satul Goleţ, aflat în Caransebeş, a reclamat faptul că ar fi fost agresat şi i s-a sustras atât o sumă de bani din buzunar cât şi un portofel în care afla o altă sumă de bani şi documente.
Partea vătămată şi agresorul au consumat anterior comiterii faptei băuturi alcoolice, iar fapta s-a petrecut în momentul în care victima se pregătea să plece la domiciliul său, în localitatea Goleţ.
În urma investigaţiilor desfăşurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş a fost identificat autorul tâlhăriei, un tânăr de 30 de ani din Caransebeş.
În continuare se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 233 – 234 din Codul Penal.
Faţă de agresor a fost dispusă măsura preventivă a arestului pentru 30 de zile.