Politica· 1 min citire

Turcia îl sprijină pe Rutte pentru funcția de secretar general al NATO

Turcia îl sprijină pe Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO

Turcia îl sprijină pe Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO

Realitatea de Caras-Severin
Scris de Realitatea de Caras-Severin Publicat: 29 apr. 2024, 14:36

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exercițiu

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exercițiu, Mark Rutte, la funcția de secretar general al NATO, a transmis luni agenția olandeză de presă ANP, citând diplomați de la NATO, potrivit Reuters.

Turcia era unul din cele patru state membre ale Alianței care nu își anunțaseră încă sprijinul pentru Rutte ca succesor al lui Jens Stoltenberg.

Membri precum SUA, Marea Britanie, Franța și Germania au anunțat deja că îl susțin pe Rutte, menționează Reuters.

Potrivit AFP, președintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit vineri cu Mark Rutte, sosit la Istanbul pentru a obține sprijinul Turciei pentru candidatura sa.

Cu acest prilej, Erdogan a declarat că speră că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor legate de terorism ale Turciei.

'I-am spus că, în conformitate cu spiritul Alianței, nicio organizație teroristă, în special PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) și asociații săi, nu trebuie tolerată', a declarat în fața jurnaliștilor șeful statului turc, în prezența de Rutte.

Erdogan a mai spus că este 'imperativ ca noul secretar general să depună eforturi intense pentru a elimina sancțiunile, restricțiile și obstacolele din domeniul industriei de apărare în rândul aliaților'.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News

Mai multe știri din Politica