Zeci de percheziţii la un grup de traficanţi de droguri din Gorj

Descinderi DIICOT mascați traficanți etnobotanice shanghai (11)
Procurorii DIICOT au făcut ieri 32 de percheziţii în zece județe pentru destructurarea unui grup din județul Gorj, suspectat de trafic de droguri. Procurorii spun că membrii grupului infracţional comandau drogurile din Cluj, le porționau și le vindeau în Gorj.
Procurorii DIICOT Gorj și polițiștii au percheziționat 32 de locații din județele Cluj, Caraş-Severin, Sibiu, Argeş, Mureş, Vâlcea, Dâmboviţa, Dolj, Mehedinţi și Gorj, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.În cauză există suspiciunea rezonabilă că în anul 2018, trei suspecţi au inițiat și constituit un grup infracțional organizat pentru vânzarea produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive.Concret, membrii grupului, prin intermediul unei aplicaţii, au comandat diferite cantități de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, de la doi suspecţi din Cluj-Napoca, persoane care au aderat și sprijinit grupul infracțional organizat. Produsele psihoactive erau expediate prin intermediul a două firme de curierat rapid, folosind în mod fictiv denumirea unor societăți comerciale. De asemenea, destinatarii coletelor foloseau în relația cu firmele de curierat numele unor persoane fictive, pentru a evita deconspirarea activității infracționale și identificarea acesteia de către organele de urmărire penală. Coletele erau preluate de membrii grupului infracțional organizat, direct sau prin persoane din legătura infracțională, folosind la rubrica contact destinatar posturi telefonice aparținând acestora, cât și unor persoane interpuse.După ridicarea coletelor, drogurile erau porționate și ambalate, iar ulterior distribuite către consumatori din județul Gorj.Pe parcursul urmăririi penale s-a mai stabilit faptul că membrii grupului au expediat prin intermediul firmelor de curierat produse psihoactive noi și către persoane din județele Mureș, Sibiu, Vâlcea, Dâmbovița, Argeș, Giurgiu, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin.35 de mandate de aducere au fost puse în aplicare.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











