Un nou protest la Șantierul Naval Mangalia. Angajații au oprit lucrul pentru a doua zi la rând, se strigă "Hoții!" - VIDEO

Angajații nu și-au mai primit salariile de 3 luni
Un nou protest spontan a izbucnit vineri în curtea Șantierului Naval DAMEN Mangalia, unde zeci de angajați au întrerupt lucrul pentru a doua zi consecutiv, nemulțumiți că nu și‑au primit salariile pentru a treia lună la rând. Protestul a fost confirmat de Sindicatul Liber Navalistul.
Potrivit sindicaliștilor, situația a devenit critică pentru mulți dintre angajați, care spun că nu își mai pot plăti ratele, chiriile și facturile. „Oamenii nu mai au din ce trăi. Este a treia lună fără salarii, iar promisiunile nu mai țin loc de pâine”, au avertizat sindicaliștii.
Tensiunile persistă în ciuda faptului că Guvernul a adoptat, pe 19 februarie, o ordonanță de urgență menită să protejeze salariații companiilor aflate în insolvență sau concordat preventiv. Actul normativ a fost gândit tocmai pentru a debloca plata restanțelor financiare pentru miile de angajați de la DAMEN Mangalia și Liberty Galați, însă fondurile întârzie în continuare să ajungă la oameni.
Criza de la Mangalia riscă să se amplifice, în condițiile în care muncitorii cer un calendar clar al plăților și garanții ferme că drepturile lor salariale vor fi respectate. Până la soluționarea situației, activitatea din șantier rămâne blocată, iar presiunea socială crește de la o zi la alta.
Citește și:
- 11:53 - Atenție la noi tentative de fraudă. False convocări cu presupuse infracțiuni circulă în numele Poliției
- 11:50 - Trei pacienți cu arsuri, transportați în Germania cu o aeronavă militară românească
- 11:48 - Pâinea se scumpește înainte de Paște: românii vor plăti mult mai mult pentru produsele de bază
- 11:46 - Ilie Bolojan sfidează din nou presa, chiar în ziua crucială a votului pentru buget
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











