SUTE DE BLOCURI DIN BUCUREȘTI, FĂRĂ APĂ CALDĂ ȘI CĂLDURĂ DIN CAUZA LUCRĂRILOR TERMICE

SUTE DE BLOCURI DIN BUCUREȘTI, FĂRĂ APĂ CALDĂ ȘI CĂLDURĂ DIN CAUZA LUCRĂRILOR TERMICE
Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat că în următoarele zile vor avea loc lucrări urgente de reabilitare a rețelei termice în mai multe zone ale Capitalei.
Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat că în următoarele zile vor avea loc lucrări urgente de reabilitare a rețelei termice în mai multe zone ale Capitalei. Din cauza avariilor provocate de temperaturile scăzute și de uzura conductelor, sute de blocuri vor rămâne temporar fără apă caldă și căldură.
Cele mai afectate zone sunt Bulevardul Lacul Tei (Sector 2), unde 42 de blocuri și o unitate industrială vor rămâne fără agent termic între 17 și 19 martie, și Calea Văcărești (Sector 4), unde 150 de blocuri vor fi afectate până pe 21 martie. În Sectorul 3, lucrările de pe Splaiul Unirii și Bulevardul Unirii vor duce la întreruperea furnizării căldurii pentru 75 de blocuri și un agent economic.
În Sectorul 6, lucrările de pe Bulevardul 1 Mai vor afecta 53 de blocuri între 17 și 18 martie, iar în Sectorul 1, reparațiile de pe Bulevardul Ion Mihalache nu vor avea impact direct asupra consumatorilor.
Reprezentanții Termoenergetica susțin că echipele de intervenție lucrează non-stop pentru remedierea avariilor și că finalizarea lucrărilor poate suferi modificări, în funcție de gradul de deteriorare a conductelor. Bucureștenii pot verifica statusul reparațiilor prin aplicația Termoalert sau apelând 031.9442 și 0800.820.002.
Compania își cere scuze pentru disconfortul creat și dă asigurări că aceste intervenții sunt esențiale pentru buna funcționare a sistemului de termoficare pe termen lung.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











