Sunt așteptate noi ninsori în vestul țării. Vremea se răcește considerabil

Sunt așteptate noi ninsori în vestul țării. Vremea se răcește considerabil
De asemenea, temperaturile sunt în continuă scădere.
Este iarnă în toată regula în întreaga Românie. Administrația Națională de Meteorologie anunță că sunt așteptate din nou ninsori în toate regiunile țării, inclusiv în Banat, de astăzi și până mâine dimineață, la ora 10.00.
“În intervalul menționat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 10…15 l/mp. Vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei. În Bărăgan și Dobrogea vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ploaie, iar izolat se va forma polei. Vântul va avea unele intensificări pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 40…50 km/h“, a informat ANM.
De asemenea, temperaturile sunt în continuă scădere. Astfel, la sfârșitul acestei săptămâni, termometrele vor arăta și -14 grade Celsius pe timpul nopții, la Timișoara.
Citește și:
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News










