Și caii se împușcă, nu-i așa?

Și caii se împușcă, nu-i așa?
O premieră a Teatrului Național din Timișoara, o poveste a întâlnirii ...
La Teatrul Național din Timișoara, 2020 aduce publicului joi, 9 ianuarie, de la ora 19, la Sala 2, reprezentația celei mai recente producții a instituției, Și caii se împușcă, nu-i așa?, un scenariu de Mihaela Lichiardopol, după romanul lui Horace McCoy.
Și caii se împușcă, nu-i așa? este o reflecție matură și sensibilă asupra unei lumi pe care, la începutul secolului XX, Charlie Chaplin o ilustra comic și amar, deopotrivă, în filmul Modern Times. Triste povești despre o Ea și un El cu emoțiile și reflexele tocite într-un maraton de dans, Și caii se împușcă, nu-i așa? a cunoscut celebritatea după ecranizarea cu Jane Fonda și Michael Sarrazin în rolurile principale. De o actualitate zguduitoare, spectracolul este o poveste a întâlnirii omului cu sine și cu celălalt în momentele de alienare, o poveste despre definirea constantă a granițelor umanului.
Regia spectacolului îi aparține Mihaelei Lichiardopol, scenografia este semnată de Geta Medinski, iar coregrafia - de Baczó Tünde; light designul fiind conceput de Florian Putere. Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Cătălin Ursu, Alina Ilea, Bogdan Spiridon, Ana Maria Cojocaru, Ionuț Iova, Iuliana Crăescu, Constantin Tovarnițchi, Roberta Popa Ionescu, Cristian Szekeres, Luminița Tulgara, Raul Lăzărescu, Daniela Bostan, Alexandru Pîntea, Laura Avarvari, Alecu Reus, Mălina Petre, Ana Maria Pandele Andone și Flavius Retea.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Urmărește știrile Realitatea de Caras-Severin și pe Google News











