Guvernul României pregătește o lege care vine cu reglementări foarte clare pentru acele persoane sau companii care generează conținut fals
Guvernul României pregătește o lege care vine cu niște reglementări foarte clare pentru acele persoane sau companii care generează conținut fals. Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, a declarat că până în aprilie, legea va fi concepută.
Ministrul Cercetării a declarat, la un post TV, că acest fenomen al deepfake-ului este și în România și în toată lumea.
Bogdan Ivan a afirmat că în Parlament este o lege, împotriva deepfake, care vine cu niște reglementări foarte clare pentru acele persoane sau companii care generează conținut fals.
”În mod normal, ar trebui să fie votată în cel mai scurt timp, pentru că e în dezbatere la Camera Deputaților, urmează să fie pusă pe ordinea de zi și până în aprilie o să avem această lege”, a precizat ministrul.
Ivan a subliniat că legea vine cu amenzi pentru cei care produc conținut fake, între 600 și 90.000 de lei, iar în situația în care o instanță din România constată o încălcare foarte gravă a legii, atunci acele persoane care au inițiat astfel de conținut pot să ajungă și la pedepse cu închisoarea până la doi ani.
Ministrul Cercetării a arătat că a avut discuții cu toată industria, cu marile platforme de social-media în care sunt distribuite astfel de clipuri video sau fotografii.
”În momentul de față, urmează să ne întâlnim, concret, să creăm un set de filtre, ca să fie mult mai greu să încarci în rețea astfel de conținut care folosește inteligența artificială și nu reflectă realitatea”, a afirmat Bogdan Ivan, el adăugând că vorbim de Facebook, Instagram, Google, Microsoft.
Ministrul a mai spus că este important să se ajungă la un mecanism pin care acest conținut să fie eliminat într-un timp foarte scurt.
”Prima dată și cel mai simplu este să creezi acest filtru, ca să fie cât mai puțin conținut fals pe rețelele de socializare”, a arătat el.
Sursa: Newsinn